Retinopatiecopii.ro | Retinopatie de prematuritate – R.O.P

Anemona Florea

Posted on by mihai

Micuţa Anemona Florea şi mama sa au ajuns luni noaptea (23.01.2012) în Detroit, SUA. Miercuri, fetiţa a fost operată la Beaumont Hospital.
“Intervenţia chirurgicală realizată la ochiul stâng a decurs bine. Mai târziu, micuţa va purta ochelari.
Din nefericire emoţiile mamei nu s-au încheiat, fiindcă ieri, Anemona a fost supusă unor noi analize, pentru ca medicii să decidă dacă o pot opera şi la ochiul drept, acum sau peste şase luni”, ne-a spus mama.
Dacă doriţi să o ajutaţi pe Anemona, puteţi să depuneţi bani pe numele tatălui Gheorghe Florea, în contul RO77RNCB0252109051950002 (lei).

  1. February 2, 2012

    Mateiescu Simona

    Anemona va putea fi operata ce al doilea ochi peste cateva luni,deoarece organismul ei nu suporta o a doua operatie intr-un timp asa de scurt,dar va putea fi operata,iar ochiul operat este cel care a fost cel mai afectat

Adauga un comentariu